Vizualizat acum 9 ore

Grădinița Sfântul Nicolae

(0/5)
Imagini
Grădinița cu program normal si program prelungit (GPNPP) ,,Sfântul Nicolae” situată în Curtea de Argeș, strada Eroilor, nr. 10, este prima grădiniță particulară din oraș.
Ideea înființării acestei grădinițe au avut-o membrii fondatori ai Fundației ALLAIN BRAULT – SANCTA MARIA  ( președinte dl. Allain Brault, vicepreședinte dna. Alistar Lucia, membru dna. Alistar Cristina ), care în urma consultării cu enoriașii parohiei au decis înființarea unităţii de învățământ preșcolar. Fundația s-a angajat să sponsorizeze integral lucrările de construcție, amenajarea şi dotarea grădiniței cu tot ceea ce este necesar unei bune funcționări a acesteia.
Proiectarea a fost realizată de societatea BETARM srl Pitești  în perioada decembrie 2010 – august 2011; între timp au fost luate toate avizele necesare începerii construcției, astfel că în luna septembrie 2011 au început efectiv lucrările pentru ridicarea grădiniței.
Acestea au fost executate în proporție covârșitoare de societatea CONIZ ROMARG srl din Pitești şi au durat aproape doi ani, până în luna iunie 2013, când a fost făcută recepția finală a lucrărilor.
După terminarea lucrărilor s-a trecut la amenajarea grădiniței ( realizare / dotare loc de joacă, mobilier în sălile de grupă, în sala de servit masa, lenjerii etc.).
Toate acestea au fost posibile datorită finanțării asigurate, exclusiv, de către Fundația ALLAIN BRAULT – SANCTA MARIA.
Clădirea este în patrimoniul Parohiei Romano-catolice Curtea de Argeș.
Prin ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 4474/01.09.2014, Grădinița „Sfântul Nicolae”, a primit autorizația de funcționare provizorie, pas obligatoriu în vederea obținerii ulterioare a acreditării definitive. La acel moment, 2014,  grădinița funcționa sub patronajul Filialei Curtea de Argeș a Asociației  Fiicele Milostivirii şi ale Crucii.
Începând cu anul școlar 2015-2016  şi până în luna iunie 2019,  grădinița este preluată în administrare de către Asociația Maria – Steaua Dimineții.  Cei trei membri fondatori ai asociației respective au părăsit, însă, ţara în vara anului 2019 nemaidorind să se implice în administrarea asociației, aceasta fiind dizolvată de drept,  conform legii.
În această situație, grădinița a fost preluată de către Fundaţia CONGREGATIO JESU (mănăstire romano-catolică), cu sediul în Popești Leordeni, Jud. Ilfov începând cu anul şcolar  2019-2020.
Grădiniţa este  acreditată pentru a funcţiona.
Facilităţi
Video
Localizare pe hartă
Recenzii de la utilizatori
Nu sunt recenzii !
Nu sunt recenzii pentru această companie, poţi fi primul care îşi spune opinia !
Scrie recenzie
5
4
3
2
1
Numai membrii pot adăuga un comentariu Autentificare sau Inregistrează-te